Nistor Teodorescu, o viață dedicată lui Mihai Eminescu

Nistor Teodorescu, o viață dedicată lui Mihai Eminescu

Când aţi descoperit miracolul eminescian?

Miracolul eminescian l-am descoperit încă din clasele primare şi a căpătat valenţe noi în anii liceului, când am citit “Mai am un singur dor”, “Somnoroase păsărele”, “Sara pe deal”, “Melancolie”, “Scrisoarea III”, “Lacul” şi alte poezii ale “geniului absolut” al neamului nostru. M-a impresionat, îndeosebi, “Doina”, pe care am învăţat-o în 1946. M-au încântat versurile de o deosebită armonie ale Marelui Poet, bogăţia tematică, adâncimile şi înălţimile poeziei eminesciene. Familia îmi împărtăşeşte dorul pentru Eminescu şi mă încurajează în organizarea acţiunilor pe care le întreprind în acest sens.

Portret Mihai Eminescu

Cum aţi materializat anii de studiu al operei eminesciene? Poate un om visa, respira şi evolua numai prin frumuseţea eminesciană?

Am căutat şi am reuşit, într-o oarecare măsură, să-mi procur cât mai multe cărţi ale lui Eminescu şi despre Eminescu, inclusiv ale unor eminescologi străini. Posed 14 ediţii ale poeziei eminesciene, câteva ediţii ale prozei şi dramaturgiei sale. Sunt, de asemenea, în posesia întregii publicistici eminesciene. Lucrez la un studiu pentru mine “Universul vegetal în poezia eminesciană”, iar din publicistica Poetului am selectat 400 de texte, reprezentând cugetări eminesciene. În noiembrie 1992, am constituit un Comitet pentru înălţarea bustului Poetului Naţional în parcul central al Municipiului Roşiorii de Vede şi am deschis cont la CEC. În anii 1992 şi 1993, m-am deplasat de mai multe ori la şcolile generale şi liceele din oraş, precum şi la societăţile comerciale, rugându-le să depună bani în cont pentru ridicarea monumentului. Demersul meu a avut ecou. Elevi, cadre didactice, întreprinderi şi instituţii din oraş au depus sume de bani din care am achitat marmura şi bustul executat de sculptorul Doru Drăguşin, fiu al urbei noastre. Doresc, şi pe această cale, să aduc mulţumiri celor care ne-au ajutat. În ziua de 15 ianuarie 1994, bustul a fost aşezat pe soclu, în aplauzele unei numeroase asistenţe, iar în ziua de 15 iunie 1994, bustul a fost dezvelit în prezenţa domnului profesor doctor universitar Eugen Simion, vicepreşedinte al Academiei Române, în prezent preşedinte. În fiecare an la 15 ianuarie şi la 15 iunie au fost organizare, la bust, adunări omagiale urmate de recitaluri de poezie şi cântece pe versuri eminesciene, la care şi-au adus contribuţia cadre didactice şi elevi de la şcolile şi liceele din municipiu. Îmi aparţine iniţiativa organizării Concursului naţional de poezie pentru elevi “Mihai Eminescu”, la Roşiorii de Vede. Împreună cu Inspectoratul şcolar, Inspectoratul pentru cultură, Primăria Municipiului Roşiorii de Vede, ziarul Teleormanul şi Liceul Anastasescu din Roşiorii de Vede, Fundaţia noastră “Mihai Eminescu” a organizat în aprilie 1997, a doua ediţie. Au trimis poezii elevi din 16 judeţe ale ţării şi din 20 de localităţi. Elevii premiaţi au fost invitaţi la Roşiorii de Vede. Cu aceştia şi cu însoţitorii lor ne-am deplasat la Dideşti, la Muzeul memorial Gala Galaction şi la Siliştea Gumeşti la Muzeul memorial Marin Preda. Au fost decernate premii şi diplome în bani elevilor premiaţi de la licee din Botoşani, Suceava, Baia Mare, Blaj, Drobeta Tr.-Severin, Slatina, Ploieşti, Târgovişte, Turnu Măgurele, Roşiorii de Vede, Bujoru (Teleorman). Am organizat excursii cu elevi şi cadre didactice, “Pe urmele lui Eminescu”, la Iaşi, Botoşani, Ipoteşti, Suceava, Blaj, Timişoara, Alba Iulia, Sibiu, Răşinari, Drobeta Tr.-Severin, Seini- oraş situat între Baia Mare şi Satu Mare unde, la cota 650 de metri, este scris cu brazi EMINESCU. În ce mă priveşte am fost, în ultimii 10 ani, de 7 ori la Botoşani: 1989 de două ori, 1990, 1992, 1994, 1996, 1997, de cele mai multe ori împreună cu cadre didactice şi elevi, care au trăit clipe de neuitat, străbătând “Codrul eminescian” şi privind nuferii galbeni de pe “lacul codrilor albastru”. Am fost de asemenea, la Praga, în 1979, şi m-am plimbat pe strada Vaclavsca, unde şi-a avut atelierul fotograful Jan Tomas, cel care a executat prima fotografie a lui Mihai Eminescu şi pe strada Lipova, unde am văzut casa în care au locuit Şerban şi Mihai Eminescu, în toamna anului 1869. În anul 1990 am fost la Chişinău, unde am admirat aleea scriitorilor din Parcul central al oraşului. Foarte multe flori erau la statuia Poetului Naţional. În 1989, cu ocazia împlinirii unui secol de la trecerea Poetului în eternitate, am organizat la Liceul Anastasescu (pe atunci Liceul nr. 2) simpozioane şi recitaluri de poezie, cu sprijinul elevilor şi cadrelor didactice. Un asemenea simpozion a fost organizat şi la Casa Tineretului, la care au participat intelectuali din oraş. Cu acest prilej a avut loc vernisajul unei expoziţii de pictură şi grafică, inspirată din creaţia eminesciană, autori fiind cadre didactice de la Liceul Anastasescu şi foşti elevi. În 1989, la 15 iunie, am participat, la Botoşani şi Ipoteşti la manifestările organizate cu prilejul centenarului morţii Poetului. În iunie 1995, împreună cu un grup numeros de elevi şi cadre didactice (Bocea Silvestru şi Stănescu Aurora), am fost prezent la Liceul Mihai Eminescu din Buzău. Cu prilejul împlinirii a 106 ani de la trecerea Poetului în eternitate. Am fost invitat să iau cuvântul la şedinţa de deschidere. Eleve de la Liceul Anastasescu şi de la Şcoala Generală nr. 3 au obţinut premii. În luna mai a anului 1998, împreună cu Liceul Anastasescu, Fundaţia noastră a organizat simpozionul “Eminescu în Europa”. Eu cred că un om poate visa, respira şi evolua numai prin cunoaşterea poeziei româneşti de valoare, din care pe primul loc se află poezia eminesciană. De ce? Pentru că opera lui Eminescu este o sinteză a modului de a gândi al poporului nostru, a sentimentelor acestuia, a aspiraţiilor lui. Ea atrage prin frumuseţea limbajului poetic, prin imaginile inconfundabile. Pe mine creaţia eminesciană mă scoate din contingent şi mă transformă în lumea lui. De la Roşiori la Bucureşti ajung cu “Luceafărul” sau cu “Scrisoarea I”, pe care le recit în gând. Dacă-l iubesc pe Eminescu, nu înseamnă că îi neg pe ceilalţi făuritori de limbă şi literatură românească. Dimpotrivă îi iubesc şi îi preţuiesc. Recit versuri şi din Grigore Alexandrescu şi Alescandri, din Bolintineanu şi Ion Heliade Rădulescu, din Coşbuc şi Octavian Goga, din Arghezi şi Blaga, din Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. În deplasările prin ţară, i-am dus pe elevi şi la Bojdeuca lui Creangă de la Iaşi, şi la casele memoriale ale lui G. Topârceanu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă (Humuleşti), Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Octavian Goga (Răşinari şi Ciucea), Ioan Slavici (Şiria), Iosif Vulcan (Oradea), Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Calistrat Hogaş, Gala Galaction, Marin Preda, Zaharia Stancu. Consider că oricare iubitor de frumos trebuie să cunoască operele fundamentale ale marilor noştri scriitori.

Din perspectiva unui comentator avizat de poezie, intrând în contact cu numeroase modalităţi poetice, unde aşezaţi pe Eminescu în context literar universal?

Mihai Eminescu este un Monument al Cuvântului Poetic. Opera sa a intrat în circuitul european şi mondial. Aceasta o spun nu numai eminescologii români, ci şi eminescologii străini din Franţa, Italia, Germania, Anglia, Rusia, Spania, India, China, etc. Opera lui Eminescu a fost tradusă în 64 de limbi ale lumii. La răspândirea creaţiei sale pe mapamond şi-au adus contribuţia sute de critici şi editori străini. Sute de scriitori români i-au dedicat lui Eminescu poezii şi zeci de scriitori străini din Franţa, Italia, Germania, Egipt, India, Georgia, Anglia, i-au închinat multe versuri. Eminescu este unul din marii lirici ai lumii. El îşi are locul lui, din care nu poate fi clintit, în Pantheonul literaturii universale. Procesul de globalizare nu înseamnă renunţarea la valorile naţionale ci dimpotrivă. O cultură universală, globală nu se poate clădi decât pe baza culturilor naţionale.
Cum apreciaţi campania de minimizare a operei eminesciene şi a mitului Eminescu? Poate fi pusă în discuţie viaţa personală a poetului ca argument în desfiinţarea creaţiei eminesciene?
Eu cred că asistăm la o campanie de minimalizare a operei poetului, aceasta deoarece cei care denigrează opera Marelui Poet sunt puţini, ei putându-se număra pe degetele de la o mână sau să admitem de la ambele mâini. Opera eminesciană va trăi cât va fiinţa neamul românesc şi chiar după aceea. Avea dreptate Mircea Eliade, marele istoric al religiilor, când spunea că dacă nu vom mai avea petrol, dacă grâul nostru va creşte aiurea, dacă România nu va mai fi un stat, atâta timp cât în lume va exista o carte a lui Eminescu, identitatea poporului nostru va fi salvată. Resping ideea că viaţa personală a unui scriitor poate constitui un argument pentru desfiinţarea operei sale. Este imoral un asemenea gest. “Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac”. Detractorilor lui Eminescu li se potrivesc foarte bine versurile din “Scrisoarea I”: “… Nu lumina/Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,/Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt/Într-un mod legate de o mână de pământ;/Toate micile mizerii unui suflet chinuit/Mult mai mult îi va atrage decât tot ce ai gândit.” Din cele spuse până acum rezultă că Eminescu este al românilor.

Eminescu & Veronica Micle
Desolidarizarea poate fi o nouă treaptă spre o nouă idolatrizare?
Da! Desolidarizarea de contestatari, poate fi o nouă treaptă spre o nouă idolatrizare. Toate popoarele îşi au idolii lor. Nu înţeleg de ce noi nu am avea. A-l nega pe Eminescu, înseamnă a ne nega pe noi.
Ce are Eminescu comun cu urbea noastră?
Eminescu a străbătut România de la Nord la Sud şi de la Est la Vest, împreună cu trupe de teatru, dar şi singur. În 1867, împreună cu trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale, Marele Poet a poposit în oraşele teleormănene: Roşiorii de Vede, Alexandria şi Turnu Măgurele. Iată că şi în urbea noastră, suntem pe urmele lui Mihai Eminescu. În peste 40 de articole, publicate de Eminescu în ziarul “Timpul”, în perioada 1878-1883, sunt prezentate locuri, fapte şi oameni din Teleorman inclusiv din oraşul nostru sau din apropiere. Eminescu a avut şi mulţi prieteni teleormănăni, între care îi amintim pe Grigore Păucescu, jurist şi publicist, născut în Roşiorii de Vede in anul 1845, care a lucrat împreună cu Eminescu la ziarul “Timpul”. Iată ce spune Grigore Păucescu despre Mihai Eminescu: “Cu Eminescu poezia noastră intră într-o eră nouă; vârsta copilăriei se sfârşeşte şi începe vârsta bărbăţiei. Pe când ceilalţi ne amuză şi ne încântă, Eminescu ne farmecă şi ne subjugă.” Şi, în continuare, Grigore Păucescu scria:”Niciodată un suveran n-a stăpânit aşa de bine poporul lui, niciodată un căpitan n-a fost aşa de bine ascultat de trupele lui, precum stăpâneşte Eminescu literatura română, precum este el ascultat de scriitori care se ridică”.
Anul 2000 reprezintă, ca o reparaţie morală sau recunoaştere oficială, “Anul Eminescu”. Cum participă la această sărbătoare Fundaţia “Mihai Eminescu”?
Era firesc ca anul 2000 să fie proclamat “Anul Eminescu”, deoarece la 15 ianuarie se împlinesc 150 de ani de la naşterea poetului. Toate naţiunile cinstesc pe marii lor scriitori. Personal, aprob această decizie, sunt entuziasmat. Să ne aducem aminte că şi anul 1989 a fost decretat “Anul Eminescu”. A existat o hotărâre UNESCO pentru omagierea Poetului în întreaga lume. De Eminescu ne amintim în fiecare zi: dimineaţa, la amiază şi seara; în fiecare anotimp: primăvara, vara, toamnă şi iarna. Fundaţia “Mihai Eminescu” va deschide “Anul Eminescu” cu o adunare omagială care va avea loc în oraşul nostru, la bustul POETULUI, în ziua de 14 ianuarie 2000. Manifestările vor fi organizate împreună cu instituţiile de învăţământ şi cultură din oraş. În şcoli şi licee, împreună cu conducerea acestora şi sprijinul cadrelor didactice, se vor desfăşura adunări omagiale, simpozioane, momente poetice, excursii, etc. Cu concursul Bibliotecii municipale, Muzeului de istorie şi Casei de cultură se vor organiza expoziţii de pictură şi grafică inspirate din creaţia poetului, simpozioane şi expuneri.

Foto: Gabriel Aregseanu
Poetul mai avea un singur dor, dumneavoastră câte doruri mai aveţi?
Cât trăiesc, să fiu sănătos pentru a-l sluji pe Marele Poet până voi închide ochii. Aş dori foarte mult ca într-o şcoală să se amenajeze o “Cameră Eminescu”, muzeu este mai greu de realizat. Să fie amenajat un Muzeu al literaturii roşiorene.Să se realizeze busturile lui Marin Preda şi Zaharia Stancu.
(13 ianuarie 2000, Roșiorii de Vede)
interviu realizat de Gabriel Argeșeanu

Citat Mihai Eminescu

n.n. Bustul lui Mihai Eminescu l-a văzut realizat de sculptorul Doru Drăgușin, acesta fiind amplasat in Parcul central din Roșiorii de Vede, nu departe de bustul lui Mihai Eminescu.
Publicat de Gabriel Argeseanu la 01:15
Trimiteţi prin e-mail Postaţi pe blog!Distribuiţi pe TwitterDistribuiţi pe Facebook
Etichete: Gabriel Argeseanu, Mihai Eminescu, Nistor Teodorescu, Rosiorii de Vede

Articol inedit, felicitari Dlui. Argeseanu

Anunțuri

Tag-uri:, , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: