Secția Numismatică Alexandria – 15 ani de la înființare

În data de 15 mai 2013, la ora 11:00 s-a deschis la Muzeul Județean Teleorman, sesiunea de comunicări și expoziția numismatică care să marcheze 15 ani de la înființarea Secției Numismatice Alexandria. Cuvântul deschiderii i-a aparținut directorului muzeului, D-nul Pavel Mirea, care a menționat interesanta și deja lunga colaborare cu membrii Secției Alexandria în cadrul multor manifestări culturale, colocvii, simpozioane sau expoziții; apoi PreaSfințitul Părinte Galaction a făcut un scurt istoric și o prezentare a Secției Numismatice Alexandria cât și o menționare a diverselor activități pe care membrii Secției Alexandria le-au întreprins de-alungul unui deceniu și jumătate. Următorul la cuvânt a fost Dr. Emanuel Viorel Peteac, (Președintele Societății Numismatice Române)  care a făcut o trecere în revistă a punerii bazelor Secției Alexandria cât și exprimarea recunoștinței față de cei dispăruți dintre noi care și-au adus enorma contribuție la dezvoltarea Societății Numismatice Române, Dr. Constantin Preda, Dr. Gh. Poenaru Bordea și Radu Ocheşeanu.

Pe final, Ing. Tiberiu Kelemen (Președintele Secției Numismatice din Petroșani), a oferit PreaSfințitului Părinte Galaction, Președinte al Secţiei Numismatice Alexandria, distincţia “Floarea de Colţ” pentru cei 60 de ani de viață. Cu această ocazie Dr. Emanuel Petac a oferit PreaSfințitului Părinte Galaction cât și Secţiei din Alexandria, volumul „Monedelor de aur greceşti şi romane din colecţia Constantin Orghidan”, apărut sub egida Academiei Române.

Sesiunea de comunicări s-a încheiat cu urarea de La Mulți Ani a D-nului Gabriel Mitu (secretarul Secției Alexandria) care a oferit PreaSfințitului Părinte Galaction, din partea colegilor și membrilor numismați ai secției, o frumoasă plachetă aniversară realizată la Monetăria Statului, al cărui gravor este renumitul Constantin Dumitrescu.

În continuare vă invităm să vedeți câteva fotografii din cadrul expoziției:

de Ovidiu Voinea
19 mai 2013

Tag-uri:, , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 gânduri despre „Secția Numismatică Alexandria – 15 ani de la înființare

  1. dorel 20/05/2013 la 07:55

    Felicitari pentru manifestare si La multi ani fructuosi! Mi-ar place sa vad astfel de evenimente in mai multe judete.

  2. kircu 31/05/2013 la 22:26

    Stimati colegi,
    Sectia Numismatica Alexandria implineste 15 ani de activitate rodnica. Sub conducerea PS Episcop Galaction Stanga, numismatii din Alexandria au o activitate demna de invidiat.
    Expozitii numismatice bine organizate, care au aniversat personalitatile de cultura de pe aceste meleaguri, cat si cele dedicate poetului nostru national- Mihai Eminescu-, materialele de inalta tinuta realizate, exponatele frumoase sunt tot atatea realizari cu care colectionarii din Alexandria se pot mandri.
    Expozitiile si materialele dedicate celui mai iubit poet roman- Mihai Eminescu-ne-a bucurat pe toti colectionarii de Eminescu si pentru acesta va mutumim.
    Sectia Numismatica din Alexandria este una din cele mai active sectii din tara, meritul fiind a tuturor celor pasionati de aceasta preocupare. Sper ca si in viitor numismatii alexandreni vor fi la inaltime si vor realiza expozitii si materiale numismatice de inalta tinuta artistica.
    La multi ani dragi colegi si activitate cat mai rodnica!
    Ing. Nicolae Iosub-Presedintele Gruparii Colectionarilor ,,Mihai Eminescu” Botosani
    Stimati colegi,

Lasă un comentariu